25 martie 2010
Homosexualitatea n-a ajuns in Romania odata cu televiziunea prin cablu si cu primele autocare care faceau naveta intre Bucuresti si Occident. Randuri risipite ici, colo prin cronicile medievale povestesc despre faptele de asternut de la barbat la barbat ale voievozilor romani, iar istoria orala consemneaza pasiunile pentru sexul identic ale unor mari intelectuali de la inceputul secolului al XX-lea.
Unii dintre voievozii romani nu s-au luptat cu turcii, ci au legat cu ei prietenii de alcov. Dreapta credinta si cuvioasa purtare ale unora dintre domnitorii romani se inmuiau precum catifeaua in contact cu liberele principii de iatac ale turcilor. Capeteniile turcite de tara, precum Radu cel Frumos, cel care statuse la Stambul si fusese adus de turci la domnie, nu-si pastrau iubirea doar pentru partea femeiasca a umanitatii. „Crestinismul a decis ca nu e voie sa fii decat intr-un singur fel, nu cred sa fi existat atunci pedepse mai infamante pentru homosexualitate decat cele din zona crestina, pe cand la Stambul homosexualitatea nu era condamnata. Diferenta fundamentala intre ce se intampla atunci in tarile Romane si ce se intampla astazi e ca nu exista o specializare, domnitorii isi dadeau frau liber senzualitatii, chit ca era vorba de un baietandru de la curte, o fata frumoasa sau o roaba“, descrie istoricul Zoe Petre moravurile din vremuri indepartate.
Domnitorul Petru Cercel a ramas in istorie cu reputatie de iubitor al sexului tare. „Se stie ca el era unul dintre favoritii lui Henric al III-lea, regele Frantei, care avea o curte intreaga de baietandri la dispozitia lui“, arata istoricul cum de si-a castigat domnitorul roman faima de precursor al miscarii gay romanesti.
Regretatul medievist Dan Horia Mazilu scrie in volumul „Lege si faradelege in lumea romaneasca veche“ despre cum a scos Dimitrie Cantemir din sarite Sfantul Sinod al Bisericii Ruse cand a vorbit in „Sistema religiei muhammedane“ despre senzualitatea excesiva, lesbianismul, homosexualitatea si amorul in grup practicate de otomani. Tot el da cateva exemple de inaintasi ai curentului gay, unul dintre ei fiind Ilias Rares, care a petrecut si el ceva vreme la inalta Poarta si despre care Grigore Ureche scria ca, „avand langa sine sfetnici tineri turci, cu care ziua petrecea sau se dezmierda, iar noaptea cu turcoiace curvind, din obiceele crestinesti s-au departat“.
Alte cazuri de abatere de la impreunarea considerata fireasca sunt cele ale lui Radu cel Frumos, numit asa, se pare, in batjocura trasaturilor sale efeminate, si Voda Alexandru Ilies, „domn nepriceput“, ce „isi consuma timpul cu un«partener» venit din Peninsula Balcanica. Insinuarea (si ea poate sa contina o aluzie, stravezie pentru cei informati, la naravurile insului) negativa - strecurata de acel mester al vorbei subtiri care a fost Miron Costin - nu lipseste“, scrie Dan Horia Mazilu, care reproduce mai departe din scrierile cronicarului: „Ce carpea boierii cum putea trebile tarii, iar domniia mai mult isi petrecea cu Batiste Veveli“. Lunga sedere printre turci l-ar fi indepartat si pe Mihnea al III-lea de femei: „(…) si slujind langa Poarta turceasca la Chinan Pasa (caruia zic unii sa-i fi fost giuvan - n.r. homosexual -, fiind frumusal)“. Despre stefanita Lupu se scrie in „Cronica Balenilor“ ca „fiind tanar, dezmierdat, facea lucruri copilaresti, sa zic mai bine, nebunesti, nu cauta trebile domniei, ci curviile, si partea barbateasca, si femeiasca“.
Desi pedeapsa pentru homosexualitate era cumplita, taierea capului, confiscarea averii si arderea trupului pacatosului in public, Constanta Vintila Ghitulescu, autoarea volumului „Focul amorului“, n-a gasit in arhivele judiciare din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea semne ca ea ar fi fost pusa in practica vreodata. „Homosexualii erau sanctionati de restul lumii mai mult prin barfa si vorbe de ocara gen «pezevenghe». Sunt cateva cazuri de calugari judecati pentru homosexualitate in acea perioada, iar pedeapsa era sa fie mutati disciplinar la alta manastire, unde trebuiau sa fie izolati si sa se hraneasca doar cu paine si cu apa. Dar pe multi dintre ei ii gasim dupa aceea bine integrati in comunitatile de calugari“, a descoperit Constanta Ghitulescu. Pentru stefan, cafegiul unei manastiri, prins cand ii saruta cu „ravna curveasca“ pe tiganii robi, pedeapsa e exilul la Manastirea Snagov. Un egumen al Manastirii Butoiul si succesorul lui, reclamati amandoi la 10 ani distanta ca ar fi homosexuali de catre robii tigani, nu doar ca scapa cu fetele bisericesti curate, dar obtin si condamnarea reclamantilor. Constanta Vintila-Ghitulescu stie si alte povesti adevarate: „La un moment dat am gasit cazul unui cafegiu la care un tata, tovaras de mestesug, isi trimite baiatul de 14 ani sa fie calfa. Copilul pleaca de la cafegiu si le povesteste parintilor ca acesta l-a luat doar pentru a-si satisface nevoile «pe dinapoi». Conflictul se stinge cand colegii de breasla il conving pe tata sa accepte o suma de bani si sa-si retraga plangerea, promitandu-i ca, pe viitor, cafegiul va fi om bun“.
Sursa: www.cotidianul.roUnii dintre voievozii romani nu s-au luptat cu turcii, ci au legat cu ei prietenii de alcov. Dreapta credinta si cuvioasa purtare ale unora dintre domnitorii romani se inmuiau precum catifeaua in contact cu liberele principii de iatac ale turcilor. Capeteniile turcite de tara, precum Radu cel Frumos, cel care statuse la Stambul si fusese adus de turci la domnie, nu-si pastrau iubirea doar pentru partea femeiasca a umanitatii. „Crestinismul a decis ca nu e voie sa fii decat intr-un singur fel, nu cred sa fi existat atunci pedepse mai infamante pentru homosexualitate decat cele din zona crestina, pe cand la Stambul homosexualitatea nu era condamnata. Diferenta fundamentala intre ce se intampla atunci in tarile Romane si ce se intampla astazi e ca nu exista o specializare, domnitorii isi dadeau frau liber senzualitatii, chit ca era vorba de un baietandru de la curte, o fata frumoasa sau o roaba“, descrie istoricul Zoe Petre moravurile din vremuri indepartate.
Domnitorul Petru Cercel a ramas in istorie cu reputatie de iubitor al sexului tare. „Se stie ca el era unul dintre favoritii lui Henric al III-lea, regele Frantei, care avea o curte intreaga de baietandri la dispozitia lui“, arata istoricul cum de si-a castigat domnitorul roman faima de precursor al miscarii gay romanesti.
Regretatul medievist Dan Horia Mazilu scrie in volumul „Lege si faradelege in lumea romaneasca veche“ despre cum a scos Dimitrie Cantemir din sarite Sfantul Sinod al Bisericii Ruse cand a vorbit in „Sistema religiei muhammedane“ despre senzualitatea excesiva, lesbianismul, homosexualitatea si amorul in grup practicate de otomani. Tot el da cateva exemple de inaintasi ai curentului gay, unul dintre ei fiind Ilias Rares, care a petrecut si el ceva vreme la inalta Poarta si despre care Grigore Ureche scria ca, „avand langa sine sfetnici tineri turci, cu care ziua petrecea sau se dezmierda, iar noaptea cu turcoiace curvind, din obiceele crestinesti s-au departat“.
Alte cazuri de abatere de la impreunarea considerata fireasca sunt cele ale lui Radu cel Frumos, numit asa, se pare, in batjocura trasaturilor sale efeminate, si Voda Alexandru Ilies, „domn nepriceput“, ce „isi consuma timpul cu un«partener» venit din Peninsula Balcanica. Insinuarea (si ea poate sa contina o aluzie, stravezie pentru cei informati, la naravurile insului) negativa - strecurata de acel mester al vorbei subtiri care a fost Miron Costin - nu lipseste“, scrie Dan Horia Mazilu, care reproduce mai departe din scrierile cronicarului: „Ce carpea boierii cum putea trebile tarii, iar domniia mai mult isi petrecea cu Batiste Veveli“. Lunga sedere printre turci l-ar fi indepartat si pe Mihnea al III-lea de femei: „(…) si slujind langa Poarta turceasca la Chinan Pasa (caruia zic unii sa-i fi fost giuvan - n.r. homosexual -, fiind frumusal)“. Despre stefanita Lupu se scrie in „Cronica Balenilor“ ca „fiind tanar, dezmierdat, facea lucruri copilaresti, sa zic mai bine, nebunesti, nu cauta trebile domniei, ci curviile, si partea barbateasca, si femeiasca“.
Desi pedeapsa pentru homosexualitate era cumplita, taierea capului, confiscarea averii si arderea trupului pacatosului in public, Constanta Vintila Ghitulescu, autoarea volumului „Focul amorului“, n-a gasit in arhivele judiciare din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea semne ca ea ar fi fost pusa in practica vreodata. „Homosexualii erau sanctionati de restul lumii mai mult prin barfa si vorbe de ocara gen «pezevenghe». Sunt cateva cazuri de calugari judecati pentru homosexualitate in acea perioada, iar pedeapsa era sa fie mutati disciplinar la alta manastire, unde trebuiau sa fie izolati si sa se hraneasca doar cu paine si cu apa. Dar pe multi dintre ei ii gasim dupa aceea bine integrati in comunitatile de calugari“, a descoperit Constanta Ghitulescu. Pentru stefan, cafegiul unei manastiri, prins cand ii saruta cu „ravna curveasca“ pe tiganii robi, pedeapsa e exilul la Manastirea Snagov. Un egumen al Manastirii Butoiul si succesorul lui, reclamati amandoi la 10 ani distanta ca ar fi homosexuali de catre robii tigani, nu doar ca scapa cu fetele bisericesti curate, dar obtin si condamnarea reclamantilor. Constanta Vintila-Ghitulescu stie si alte povesti adevarate: „La un moment dat am gasit cazul unui cafegiu la care un tata, tovaras de mestesug, isi trimite baiatul de 14 ani sa fie calfa. Copilul pleaca de la cafegiu si le povesteste parintilor ca acesta l-a luat doar pentru a-si satisface nevoile «pe dinapoi». Conflictul se stinge cand colegii de breasla il conving pe tata sa accepte o suma de bani si sa-si retraga plangerea, promitandu-i ca, pe viitor, cafegiul va fi om bun“.
Etichete:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu